Peste 400 de suceveni şi-au pierdut
dreptul la ajutoarele băneşti pentru încălzire
> „Plafoanele au rămas la nivelul din
urmă cu un an, iar mulţi dintre suceveni nu mai îndeplinesc condiţiile de
eligibilitate” a declarat primarul Ion Lungu
Sprijinul guvernamental pentru încălzirea locuinţelor în sezonul rece
2023-2024 ajunge la mai puţini locuitori ai municipiului Suceava. Potrivit
primarului Ion Lungu, până acum aprobate au fost 948 de cereri, dintre care 501
pentru branşaţii la sistemul centralizat de termoficare, 284 pentru posesorii
de centrale pe gaze naturale, 153 pentru cei care folosesc combustibili solizi
şi 10 pentru sucevenii care se încălzesc cu radiatoare electrice. În sezonul
rece precedent au beneficiat de ajutorul bănesc la încălzire 1.385 de suceveni,
respectiv cu 437 mai mulţi. „Se ştie că salariul minim a crescut în două
rânduri, în această perioadă s-au indexat şi pensiile, în timp ce plafoanele
pentru ajutoarele la încălzire nu au fost modificate. Acestea au rămas la
nivelul din urmă cu un an, iar mulţi dintre suceveni nu mai îndeplinesc
condiţiile de eligibilitate. Aşa se explică faptul că, iată, mai puţine persoane
primesc aceste ajutoare” a evidenţiat şeful municipalităţii. Familiile şi
persoanele singure care se încălzesc cu combustibili solizi şi petrolieri, în
număr de 153, vor intra în posesia ajutorului total de 171.840 de lei, în
decembrie, într-o singură tranşă. Conform primarului Ion Lungu, la cei
îndreptăţiţi va ajunge şi suplimentul pentru energie, respectiv câte 30 de lei
la consumul de energie electrică, 10 lei pentru consumatorii de energie termică
şi de gaze naturale şi, de asemenea, câte 20 de lei pentru persoanele care folosesc
combustibili solizi sau petrolieri. Până în prezent, s-au acordat suplimente
totale de 26.510 de lei.