Patru localităţi din judeţul Suceava
încă nu au cabinete medicale de familie
> „Asiguraţii din aceste localităţi
s-au orientat către medici de familie din zonele învecinate” informează DSP, potrivit
căreia, din cauza numărului mic de locuitori, „medicii întâmpină dificultăţi în
alcătuirea unei liste minime de pacienţi”
În
judeţul Suceava activează 247 de medici de familie, dintre care 127 în mediul rural,
iar 120 în mediul urban, informează Direcţia de Sănătate Publică, conform
căreia „o parte a acestor medici deţin puncte de lucru şi în alte localităţi”. Conform
sursei citate, 4 localităţi din judeţ nu au niciun cabinet de medicină de
familie, acestea fiind Cârlibaba, Crucea, Coşna şi Suceviţa. De asemenea, în 9
localităţi există doar câte un punct de lucru al unui cabinet medical,
respectiv în Bălăceana, Arbore, Brodina, Sadova, Satu Mare, Poieni Solca,
Mănăstirea Humorului, Pârteştii de Jos şi Păltinoasa. „Asiguraţii din aceste
localităţi s-au orientat către medici de familie din zonele învecinate. La
nivelul unităţilor administrativ-teritoriale cu un număr mic de locuitori,
medicii întâmpină dificultăţi în alcătuirea unei liste minime de pacienţi. În
comisiile paritare organizate la sediul Casei de Asigurări de Sănătate Suceava,
la care participă şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Suceava,
s-a aprobat scăderea numărului minim de asiguraţi pentru medicii care doresc să
deschidă cabinete în zonele, respective, zone deficitare” se arată într-o informare
a DSP, în care se subliniază că media numărului înscrişilor pe listele
medicilor de familie din judeţul Suceava, atât în mediul rural cât şi în mediul
urban, este de 2.300 de asiguraţi. Potrivit Legii nr. 95 din 2006 privind
reforma în domeniul sănătăţii, „la cerere, medicii se pensionează la vârsta de
67 de ani”, acelaşi act normativ prevăzând că activitatea poate fi continuată
„cu aviz anual eliberat de direcţia de sănătate publică, (…) prin colegiile judeţene
ale medicilor, pe baza certificatului de sănătate”. „Sprijinim medicii de
familie nou-sosiţi în judeţ, prin eliberarea, în regim de urgenţă, a actelor
necesare. Acestora le aducem la cunoştinţă zonele deficitare şi lista
cabinetelor disponibile, pentru a le prezenta şi altor colegi doritori, care
finalizează studiile în centrele universitare” se reliefează în informarea
Direcţiei de Sănătate Publică Suceava.