Unsprezece
staţii noi pentru îmbarcare-debarcare călători
·
Acestea au fost montate în toate cartierele
Sucevei, în locurile mai solicitate de călători şi au costat 69.000 de lei.
Primăria
municipiului Suceava a achiziţionat mai multe staţii de aşteptare a mijloacelor
de transport în comun, acestea fiind deja amplasate în punctele principale ale
traseelor societăţii de trasport public local TPL, anunţat ieri, într-o
conferinţă de presă, şeful administraţiei locale, Ion Lungu. Cele 11 noi
amenajări pentru călători şi-au găsit locul în staţiile mai solicitate de la
Policlinica mare; de pe strada „Ana Ipătescu”; de pe strada Staţiunii”, altele
două fiind plasate pe Bulevardul„George Enescu”. Altele au fost montate pe
strada „Mărăşeşti”, în preajma Bazarului, la sediul Primăriei din Burdujeni, la
ieşirea din Burdujeni înspre Plopeni, precum şi la intersecţia străzilor
„Plevnei” şi „Vasile Pîrvan” din Burdujeni-sat. „Sunt staţii moderne, prevăzute
cu loc de afişaj pentru programul de transport public, ceea ce este un lucru
civilizat, iar oamenii vor şti exact când circulă mijloacele de transport în
comun”, a subliniat Ion Lungu, primarul Sucevei. Primăria Suceava a avut un
parteneriat de afişaj stradal cu firme de publicitate şi panotaj, însă, odată
cu expirarea contractului, acestea au demontat staţiile oferite în
contrapartidă şi au plecat. Procedura de
achiziţie a fost lansată în Sistemul de Achiziţii Publice (SEAP), cele 11
staţii prefabricate montate în locurile clasice de îmbarcare-debarcare ale
societăţii de transport Public Local TPL costând 69.000 de lei. De remarcat
este faptul că, în 2015, numărul călătorilor transportaţi a crescut cu 790.620
de persoane faţă de anul precedent, respectiv cu 6,33%. Cei mai mulţi suceveni,
adică 12.522.701 au folosit autobuzele şi microbuzele societăţii publice de
transport public local TPL, diferenţa până la 13.280.799 apelând la serviciile
firmelor particulare de transport în regim maxi-taxi.