Înghesuială la ocuparea celor 10 locuri de
actori de la Teatru "Matei Vişniec”
Teatrul
municipal „Matei Vişniec” angajează actori, a anunţat Ion Lungu, primarul
municipiului Suceava. Potrivit şefului municipalităţii, concursul se bucură de
un real interes, după preselecţie pentru cele 10 posturi vacante bătându-se 26
de aspiranţi elegibili. „După ce am angajat un director, în persoana
regizorului Andrei Munteanu, în acestea zile avem concurs pentru posturile de
actor. Au fost mulţi candidaţi, pe cele 10 locuri bătându-se 26 de înscrişi”, a
reliefat Lungu. Primarul spune că avut discuţii Ion Caramitru, directorul
Teatrului Naţional Bucureşti, care, recent, a înmânat, în Suceava, diploma
UNITER, dramaturgului Matei Vişniec. Ion Lungu arată că, astfel, s-a pus calea
unei viitoare colaborări, un demers denatură să se concretizeze în
diversificarea evenimentelor de gen din reşedinţa de judeţ. „Primăria Suceava
sprijină teatrul, personal nu mă pricep la teatru, dar vom asigura asistenţa
financiară şi logistică”, declară edilul-şef, Ion Lungu.
Managerul Teatrului „Matei Vişniec” este Carmen Veronica Steiciuc, Direcţia artistică,
condusă de directorul artistic Andrei Munteanu, având prevăzute 15 posturi
inclusiv cele pentru actori. Biroul tehnic de scenă va avea, pe lângă şeful
acestuia, adică regizorul tehnic, un operator de lumini; un operator de sunet,
video şi efecte speciale; 3 maşinişti şi un recuzitor. Compartimentul
financiar-contabil şi administrativ va funcţiona cu contabil şef, economist,
expert de dezvoltare, inginer de sistem IT, casier şi şofer. Nu în cele din
urmă, câte o persoană urmează a fi
angajată la compartimentele juridic, resurse umane şi secretariat marketing. Înfiinţarea
instituţiei de spectacole cu denumirea Teatrul municipal „Matei Vişniec” a fost
aprobată de Consiliul Local Suceava în şedinţa din septembrie 2015.