Proiectul
privind modernizarea termoficării, retras de pe ordinea de zi a ultimei şedinţe
a Consiliului Local
În 3 ani, cu 28
de milioane de lei, în reşedinţa de judeţ var urma să fie înlocuite 3.395 de
aparate de măsură cu debitemtre ultrasonice.
Ion Lungu,
primarul municipiului Suceava a retras de pe ordinea de zi şedinţei Consiliului
Local proiectul de contorizare a branşamentelor de încălzire şi apă caldă de la
nivelul scărilor blocurilor de locuinţe din reşedinţa de judeţ. Potrivit
şefului administraţiei locale, comisia interministerială încă nu a stabilit
cota de participare a municipiului Suceava la programul guvernamental de
termoficare, eşalonarea investiţie urmând a fi cunoscută în perioada următoare.
„Am avut, în această dimineaţă, o discuţie la Ministerul Dezvoltării Regionale,
urmează a se întruni comisia interministerială, iar după acesta se va stabili
care va fi cota noastră de participare din acest an. Nu ştim în acest moment,
ca atare retrag proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi, pentru a aproba
într-o şedinţă următoare, când va fi cunoscută eşalonarea anuală a investiţiei,
să ne sinconizăm cu sumele care vin de la Guvern”, a declarat Ion Lungu.
Peste 28 de
milioane de lei vor costa demersurile din municipiul Suceava, iar conform
proiectului de hotărâre, investiţiile vor fi eşalonate pe durata a 3 ani,
interval în care vor fi 1.700 de gigacalorimetre şi 1.695 de contoare de
măsurare a consumului de apă caldă menajeră, ambele categorii cu debitmetre
ultrasonice. Contoarele aflate încă în uz au fost montate în cursul anului
2006, durata lor de funcţionare fiind de aproximativ 10 ani. „În momentul
actual, contoarele de energie existente
sunt vechi, iar din cauza condiţiilor de temperatură ridicată şi umiditate
excesivă, acţiunilor rozătoarelor şi vandalizării, acestea au un grad ridicat
de uzură. În perioada trecută s-a intervenit în nenumărate ori la repararea
lor, iar cele mai multe dintre contoare
au perioada de verificare metrologică expirată de unul sau chiar 2 ani, nefiind verificate la termen. Astfel,
se impune modernizarea sistemului de contorizare”, se rată în expunerea de
motive, în care se accentuează că reînnoirea presupune montarea de aparate de
măsură de generaţie nouă, care permit citirea de la distanţă, prin unde radio sau
prin reţea M-BUS. Sistemul centralizat de alimentare cu energie termică din reşedinţa de judeţ are în
componenţă 49 de puncte termice, reţele primare de transport în lungime de
52,34 km, reţele secundare în lungime de 413,44 km, toate acestea alimentând
18.600 de apartamente, 130 de case particulare, 610 agenţi economici, 30 de
instituţii publice şi 11 puncte termice industriale cu distribuţie proprie. Tot
sistemul este alimentat cu energie termică produsă în centrala în cogenerare de
înaltă eficienţă a Bionergy Suceava.