Creditul de 25
de milioane de lei pentru construirea Sălii polivalente, la mâna consilierilor
locali
Consiliul Local al municipiului Suceava este chemat
să-şi dea girul asupra contractării unui credit de 25 de milioane de lei destinat finanţării lucrărilor de la viitoarea
Sală polivalentă a capitalei de judeţ. Primarul Ion Lungu a informat ieri că,
odată cu finalizarea caietului de sarcini, acesta din urmă va fi înaintat
înspre aprobare legislativului municipal, care, la finele acestei luni, se va
întâlni în ultima şedinţă ordinară din actuala legislatură. „În şedinţa
Consiliului Local din această lună vom intra cu aprobarea caietului de sarcini
pentru angajarea creditului de 25 de milioane de le pentru finanţarea Sălii
polivalente. Sigur, a durat ceva timp până s-a făcut caietul de sarcini, este vorba
despre o sumă mare, iar acum îl vom supune dezbaterii. Sper ca acesta să fie
aprobat în Consiliul Local, în aşa fel încât să putem demara procedurile pentru
licitaţie”, a declarat, Ion Lungu, ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Din primele calcule,
creditul de 25 de milioane de lei (circa 5 milioane de euro), ar putea fi rambursat
în 10 ani, cu o perioadă de graţie de 2 ani, obiectivul urmând a fi construit la
intrarea în reşedinţa de judeţ dinspre Fălticeni. Potrivit unei simulări, în măsura
în care împrumutul va fi accesat, gradul de îndatorare a administraţiei locale
va ajunge la 17,99%, în 2016, după care în anii următori va scădea. „Eu cred că, în 4 ani de zile putem termina
această Sală polivalentă. Sigur, am putea obţine ajutor şi din altă parte,
pentru că nimeni nu poate finanţa acest obiectiv în totalitate. Banii ar veni
inclusiv de la Compania Naţională de Investiţii, de la Guvern, însă important
este să o începem, deoarece avem nevoie de această sală polivalentă”, arăta la
începutul anului, primarul Ion Lngu. Întrucât
pentru ridicarea de obiective sportive nu este prevăzută nicio formă de
finanţare nerambursabilă europeană, diferenţa de bani ar putea proveni, în
principal, din surse guvernamentale.