Aproape 60% din
amenzile date de inspectorii de muncă sunt pentru munca la negru
·
Lucrătorii ITM au depistat 16 persoane fără
forme legale de angajare, firmele cu pricina fiind amendate cu 180.000 de lei,
sumă care reprezintă 57,7% din totalul de 315.400 de lei, amenzi aplicate în
primul trimestru al anului 2016.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava atrage
atenţia că lucrătorii fără forme legale nu beneficiază de protecţie în caz de
accident de muncă şi nici în cel de îmbolnăvire profesională. Pe de altă parte,
perioada lucrată „la negru” nu se constituie vechime în muncă, iar drept
consecinţă, la atingerea limitei de vârstă, persoanele în cauză nu va avea
parte de pensie. Totodată, persoana încadrată fără forme legale nu are dreptul
la concediu medical plătit şi, după caz, de pensie de boală sau de handicap. Astfel,
în scopul diminuării acestui flagel, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava
desfăşoară acţiuni şi campanii de identificare şi combatere a cazurilor de
muncă nedeclarată în domenii susceptibile de utilizare frecventă a acesteia, cum
ar fi în construcţii; industria textilă; prestările de servicii; industria
alimentară şi de panificaţie; industria lemnului; comerţul; paza; transportul
rutier de marfă şi persoane; unităţile din staţiunile montane; cabinetele
medicale, dar şi în fabricarea băuturilor alcoolice şi răcoritoare. De asemenea
controlate periodic sunt unităţile cu activitate pe timpul nopţii, adică barurile,
discotecile; jocurile de noroc; unităţile de comerţ cu program non-stop, cât şi
staţiile de carburanţi. Inspectorul şef Romeo Butnariu precizează că, numai în
primul trimestru al acestui an, pe linia diminuării fenomenului efectuate au
fost 663 controale, iar din totalul celor 129 de angajatori sancţionaţi, 21 au
fost amendaţi pentru muncă fără forme legale. În perioada amintită, inspectorii
de muncă au depistat 16 persoane fără forme legale de angajare, firmele cu
pricina fiind amendate cu 180.000 de lei, sumă care reprezintă 57,7% din
totalul de 315.400 de lei, amenzi aplicate în primul trimestru al anului 2016. „În
intervalul analizat, inspectorii de muncă au dispus 1.309 de măsuri pentru
remedierea neconformităţilor constatate în urma verificărilor efectuate,
observându-se o mai bună responsabilizare a angajatorilor în ceea ce priveşte
aplicarea prevederilor legislative în vigoare”, a declarat Romeo Butnariu,
şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava. De adăugat este şi faptul
că, în baza reglementărilor privind registrul general de evidenţă al
salariaţilor, verificate au fost 651 de societăţi, iar date au fost de 28
amenzi a căror valoare a însumat 71.000 lei, precum şi 81 avertismente. În
conformitate cu prevederile HG nr.500/2011, fiecare angajator are obligaţia de
a înfiinţa şi transmite la ITM registrul general de evidenţă al salariaţilor,
document care este întocmit în format electronic, cu ajutorul unei aplicaţii informatice.