Încă o şansă la ajutorul excepţional pentru lapte
La începutul lui
2016 în judeţul Suceava erau 49.171 de producători de lapte, faţă de 50.235, cu
un an în urmă, în scădere cu 1.064 de producători.
Agenţia de Plăţi
şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava informează pe producătorii
care, în prima etapă, nu au depus cereri pentru ajutorul excepţional destinat
fermierilor din sectorul laptelui şi produselor lactate, şi care îndeplinesc
condiţiile de eligibilitate, că mai pot să o facă în perioada 30 mai-6 iunie
2016. Potrivit directorului executiv Vasile Iacob Cciur, cererile se depun la Centrul
Judeţean, iar pentru a beneficia de sprijinul financiar în cauză producătorii
de lapte de vacă trebuie să fie înscrişi în sistemul cotelor de lapte la APIA, ca
producători cu cote de livrări pentru anul de cotă 2014-2015, deţinând, în
acelaşi timp, cotă de livrări la 31 martie 2015. Totodată, este obligatoriu ca
producătorii interesaţi să aibă activitate, cât şi un contract încheiat cu un
prim-cumpărător pe o perioadă de minim 6 luni, valabil la data depunerii
solicitării. Acesta din urmă va fi însoţit de cel puţin un document fiscal care
să ateste livrarea laptelui, conform prevederilor contractuale. Nu în cele din
urmă, producţia de lapte livrată pe beneficiar trebuie să fie de minim 5 tone de
lapte în anul de cotă 2014-2015. Suma cuvenită fiecărui producător este de 240
de euro, pentru livrări cuprinse între 5 tone şi 20 de tone de lapte; 12 de
euro pe tonă pentru o cantitate de 20 tone până la 200 de tone, precum şi de 2.900
de euro de beneficiar, în cazul producătorului care a livrat o cantitate de
lapte mai mare de 200 tone. Potrivit unei informări a APIA Suceava, la
începutul lui 2016 în judeţul Suceava erau 49.171 de producători de lapte, faţă
de 50.235, cu un an în urmă, în scădere cu 1.064 de producători. Totodată,
înregistrate erau 22 de unităţi autorizate pentru cumpărarea şi procesarea
laptelui, cu două în minus în comparaţie cu începutul lui 2015. Depunerea
dosarelor pentru acordarea ajutorul excepţional destinat fermierilor din
sectorul laptelui şi produselor lactate a început pe 22 martie 2016, dosarele trebuind
a fi verificate, la Centrul Județean al APIA, până pe 8 aprilie.