02 noiembrie 2010

Şeful ITM, Gabriel Harja, şi-a dat demisia
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava va avea un nou şef, numele acestuia urmând a fi cunoscut astăzi. Aceasta după ce Gabriel Harja(PDL), şi-a dat demisia, acesta declarând, ieri, că solicitarea sa a fost aprobată în urmă cu 2 săptămâni de către inspectorul general de stat al Inspecţiei Muncii, Gabriela Radu. Dl Harja spune că a făcut acest pas din raţiuni personale, oferindu-i-se o oportunitate în sectorul privat. „Este o decizie personală, în urma unei analize a oportunităţilor, posibilităţilor şi perspectivelor care mi se oferă. Am decis să pun capăt acestui drum şi să fac un pas înainte în carierea mea”, a declarat dl Harja. Ex-directorul executiv al ITM arată că a avut parte de o experienţă benefică şi a ţinut să mulţumească foştilor colegi, un colectiv de la care a avut ce învăţa. „A fost o onoare pentru mine să deţin o funcţie de conducere şi desfăşor această activitate de director al ITM Suceava. Am încercat să schimb puţin imaginea instituţiei, astfel încât aceasta să nu fie percepută ca entitate care doar controlează şi sancţionează, lovind în mediul privat. Am dorit să fim transparenţi, oferind informaţii şi aducând în atenţia opiniei publice toate noutăţile legislative. Încerc şi o urmă de regret, pentru că am avut parte de colaboratori deosebiţi”, a explicat Gabriel Harja, adăugând că, la fel ca orice tânăr, a dat dovadă de flexibilitate şi deschidere, urmând a activa ca director naţional al unei mari companii. Gabriel Harja, membru al PDL, a fost instalat în funcţia de director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava în 26 octombrie 2009, fiind înlocuit, în perioada martie-iunie 2010, de Eugen Mogoş(PSD). Potrviit dlui Harja, interimatul în funcţie va fi asigurat de „o persoană tânără, competentă, din interiorul instituţiei, care va fi prezentată oficial în cursul zilei de mâine(astăzi n.r.)”