• În ultima şedinţă, Comisiei judeţeană a validat revendicarea a 1103 de hectare de terenuri forestiere şi agricole
După aproape 20 de ani de la apariţia primei legi a fondului funciar, în judeţul Suceava încă se mai lucrează la analizarea şi soluţionarea dosarelor depuse de către potenţialii îndreptăţiţi. Astfel, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Monica Tătaru, face cunoscut că, în ultima şedinţă a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, membrii acestei structuri au validat, în scopul reconstituirii dreptului revendicat, 1103 hectare de teren. Majoritatea suprafeţei, adică, 1066 de hectare o reprezintă terenurile forestiere, în timp ce doar 37 de hectare sunt parcele cu destinaţie agricolă. La fel, Monica Tătaru informează că de procedura adoptării au trecut 77 hotărâri, obiectul deciziilor făcându-l 88 de persoane fizice şi 4 persoane juridice. În rândul acestora din urmă, beneficiare sunt două comune, o obşte şi o unitate de cult. Reamintim că, într-o întrunire anterioară, au fost date 13 hotărâri de validare a unor terenuri agricole cu amplasament, acestea vizând o suprafaţă totală de 956 de hectare şi adresându-se la 39 de persoane fizice, o comună şi două unităţi de cult. Tot aici, hotărâre favorabilă a primit Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice(ASAS) „Gheorghe Siseşti”, forul academic din Capitală alegându-se cu o suprafaţă validată de 239,61 hectare.