Pânde la şcoli pentru depistarea consumatorilor de etnobotanice
Şeful administraţiei locale sucevene, Ion Lungu, a declarat ieri, că monitorizarea comercializării şi consumului de substanţe etnobotanice se va face inclusiv prin organizarea de pânde în apropierea unităţilor şcolare din reşedinţa de judeţ. „Vom organiza monitorizări la faţa locului, respectiv pânde, pe româneşte, în special la unităţile de învăţământ, dar şi în zonele aglomerate. Vom face acest lucru împreună cu organele abilitate, astfel încât să putem elimina consumul acestor substanţe, care, se pare, s-a dezvoltat foarte mult şi la Suceava”, a spus primarul. În municipiul Suceava a fost deja înfiinţat un comandament cu caracter permanent care se întruneşte în fiecare vineri, al cărui preşedinte este edilul şef Ion Lungu, şi la care mai participă reprezentanţi ai primăriei, Poliţiei municipiului, Poliţiei Comunitare, Inspectoratului de Jandarmi şi Inspectoratului Şcolar. Pe de altă parte, săptămânal sunt cerute informări de la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean „Sfântul Ion cel Nou”, precum şi de la Direcţia de Sănătate Publică. „Vrem să cunoaştem, să monitorizăm şi persoanele care apelează la servicii medicale în urma consumului de plante etnobotanice” relevă primarul Lungu, adăugând că montarea, în acest sens, de camere video în locurile publice, este deja în curs de licitare. Totodată discuţii au loc cu directorii de unităţi şcolare, precum şi cu administratorii de discoteci şi cluburi de noapte, în care se presupune că se face uz de astfel de substanţe. De asemenea, pe 25 noiembrie urmează a fi adoptată o hotărâre de consiliu local prin care consumul de plante etnobotanice va fi interzis.