Facultatea de medicină şi farmacie de la Iaşi „Gh. T. Popa” şi-a dat acordul de colaborare pentru transformarea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava în spital clinic. Anunţul a fost făcut ieri, de şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, care a precizat că, pentru aceasta, standardele de la unitatea spitalicească secveană vor trebui mult ridicate. „Am reuşit să obţinem acordul Facultăţii de medicină de la Iaşi de a intra în colaborare cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava şi pentru a face toate demersurile ca acesta să devină spital clinic. Practic, mai avem doar câţiva paşi de făcut, studenţii, profesorii urmând să vină să facă practică aici. De aceea, vom trebui să facem, în continuare, eforturi pentru a îmbunătăţi standardele de cazare a bolnavilor, cât şi pentru medici specialişti foarte buni”, a declarat Gheorghe Flutur. Pe lângă desfăşurarea activităţii de rezidenţiat, statutul de spital clinic aduce, printre altele, avantajele atragerii mai facile a finanţării, dotării cu aparatură medicală şi implementării de noi terapii. În organigramă, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava are 1449 de posturi, ocupate fiind 1245, dintre care 39 sunt posturi de conducere. Organigrama a fost aprobată conform legislaţiei privind descentralizarea,