Dosare incomplete şi cereri neîntemeiate la ajutorul pentru încălzire
• Deşi termenul limită de depunere este 11 noiembrie, doar 12 din peste 100 de asociaţii de proprietari au venit cu cererile la primărie
• Între 30 şi 40% din dosare nu sunt eligibile la plată, primarul Lungu atenţionând că declaraţiile în fals intră sub incidenţa legii penale
Doar 12 asociaţii de proprietari au mers la primărie cu dosarele pentru acordarea ajutorului la încălzirea locuinţelor în sezonul rece 2010-2011. Termenul limită pentru depunerea solicitărilor este 11 noiembrie, primarul Ion Lungu atrăgând atenţia, ieri, într-o întâlnire cu preşedinţii şi administratorii acestor structuri, că multe dintre dosare sunt incomplete sau chiar neîntemeiate. Chiar dacă documentaţia este trecută încă o dată prin filtrul Serviciului „Relaţii cu asociaţii de proprietari”, dl Lungu a cerut, responsabililor de la asociaţii, să cerceteze cu mai mare atenţie actele anexate, astfel încât dispoziţia de primar pentru acordarea sprijinului financiar să poată fi emisă până la finele lunii în curs. Edilul şef a dat ca exemplu o solicitare în care se cere ajutor la căldură pentru o persoană domiciliată în Zvoriştea, menţionând, de asemenea, că la unele asociaţii, între 30 şi 40% dintre dosarele adunate sunt incomplete şi, ca atare, neeligibile la plată. „Din păcate, vin foarte multe documentaţii aiurea de la asociaţiile de proprietari. Primul filtru îl constituie cei de la asociaţii şi, de aceea, chiar dacă le verificăm şi noi, îi rugăm să nu le mai trimită degeaba la primărie”, a declarat Ion Lungu. La rându-le, şefii de asociaţii spun că proprietarii ţin prea puţin cont de noile prevederi legale, susţinând că este un drept al lor şi că dosarele trebuie primite oricum. Şeful municipalităţii a pus în vedere că, o dată cu finalizarea acţiunii, lucrătorii primăriei vor verifica, prin sondaj, 3% din dosare, persoanelor cărora au făcut declaraţii în neregulă retrăgându-li-se sumele acordate şi, în plus, acestea riscând să intre şi sub incidenţa legii penale. În municipiul Suceava funcţionează peste 100 de asociaţii de proprietari, Ion Lungu făcând apel ca dosarele să fie aduse la sediul executivului în tranşe, pe măsură ce acestea sunt depuse de către solicitanţi. Ca urmare a noilor criterii privind sprijinul financiar la încălzirea locuinţelor, se estimează că, anul acesta, numărul beneficiarilor va fi cu 50% mai mic faţă de cel din sezonul trecut.