În judeţul Suceava,
În 8 luni, investitori străini cu aport total de capital de 9000 de euro
În judeţul Suceava, criza economică se reflectă şi asupra înmatriculările de societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris. Astfel, conform datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava şi care citează Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în luna august a acestui an, în judeţ s-au înmatriculat doar 4 firme cu aport extern la capitalul social subscris. Potrivit informării DJS, valoarea capitalului social total subscris în monedă naţională a fost de 500 de lei, exprimată în valută participarea fiind de 142 de dolari sau 115,8 euro. Drept consecinţă, după mărimea capitalului social exprimat în valută, judeţul Suceava deţine poziţia a 34-a în ţară, din totalul de 42 existente, inclusiv municipiul Bucureşti. Pe de altă parte, situaţia nu pare disperată dacă se ia în calcul numărul societăţilor înmatriculate în luna august 2010, din acest punct de vedere, Suceava aflându-se pe locul 14, în ordine descrescătoare, între judeţele ţării. În perioada 1 ianuarie – 31 august 2010, în judeţul Suceava au fost înmatriculate 26 societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris, suma adusă în monedă naţională a fiind de 35.700 de lei, respectiv de 11.735 de dolari sau 9156,6 euro.