Prin votul dat ieri de consilieri, judeţul Suceava are 4 noi cetăţeni de onoare. Este vorba despre actorii cu origini sucevene Alexandru Arşinel şi Florin Piersic, suceveanul de origine americană Norma, Manea şi despre scriitorul localnic Dimitrie Vatamaniuc. „Proiectul de hotărâre pe care îl supun spre analiză astăzi se referă la acordarea titlului de cetăţean de onoare al judeţului Suceava unor personalităţi marcante ale vieţii culturale din România, legate de această zonă prin rădăcini ale arborelui genealogic, aspect de mândrie pentru fiecare dintre ei, dacă avem în vedere modul în care domniile lor vorbesc despre Bucovina”, reliefează preşeditnel Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. Potrivit expunerii de motive, prin activitatea desfăşurată, personalităţile în cauză au reuşit să-şi construiască un renume atât în ţară cât şi în străinătate. Decizia de ieri vine să omagieze munca celor care s-au dedicat promovării valorilor spaţiului cultural românesc, „judeţul Suceava fiind mândru să aibă în rândul cetăţenilor săi de onoare aceste nume de rezonanţă, devenite deja branduri nu numai în România”. Actorul Alexandru Arşinel este născut la 4 iunie 1939, în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava, iar Florin Piersic la Cluj, pe 27 ianuarie 1936, ca fiu al medicului veterinar bucovinean Ştefan Piersic. Scriitorul Norman Manea a venit pe lume în cartierul Burdujeni la 19 iulie 1936. Dimitrie Vatamaniuc este născut într-o familie de gospodari din Suceviţa, cunoscut fiind pentru contribuţia adusă la cercetarea şi publicarea operelor complete ale lui Mihai Eminescu. La solicitarea consilierilor PSD, onoranta distincţie va fi înmânată şi prof. dr. Emanuel Diaconescu, fost rector al Universităţii „Ştefan cel Mare”. În noiembrie 2008, cu ocazia manifestărilor închinate aniversării a 80 de ani de la Unirea Bucovinei cu România, deliberativul judeţean a aprobat acordarea titlului de cetăţean de onoare interpretei de muzică populară Sofia Vicoveanca, actorului Vladimir Găitan, criticului literar Alex Ştefănescu, profesoarei Margareta Labiş, sora poetului Nicolae Labiş şi fotbalistului stelist Dorin Goian. În 2006, cu prilejul aceluiaşi eveniment, distincţia a fost înmânată, de către şeful PSD al administraţiei judeţene, Gavril Mîrza, dr. Georg Simnacher, fost preşedinte al Consiliului Regional Schwaben, Landul Bavaria, Germania