Trei magazine de vise închise, funcţionează pe timpul nopţii
• „Substanţele puse în vânzare în cele 3 magazine sunt din categoria drogurilor de risc şi de mare risc, însă nu toate”, declară un oficial al Serviciului anti-drog
• „Produsele cu denumirea , sau sunt generic etnobotanice, conţinând atât fibre vegetale, cât şi substanţe sub formă de prafuri”, a subliniat acesta
Prin modificările aduse Hotărârii Consiliului Local nr. 357/2006, care a aprobat Regulamentul privind activitatea de comerţ, în municipiul Suceava se interzice comercializarea produselor etnobotanice, substanţelor şi amestecurilor care au efect halocinogen sau euforic, promovarea şi publicitatea prin orice mijloace a acestora, precum şi a unităţilor de tip „weed shop”, „spice shop/store”, „magazine de vise”, „droguri legale” etc. Anunţul a fost făcut de către viceprimarul Lucian Harşovschi, în cadrul comandamentului de ieri, de la sediul administrativului local, la care au participat reprezentanţii Poliţiei municipale, Jandarmeriei, Poliţiei Comunitare, Agenţiei anti-drog, Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Serviciului anti-drog din cadrul Brigăzii de combatere a crimei organizate Suceava. Adjunctul şefului executivului sucevean a precizat că, în cazul desfăşurării activităţilor prevăzute de codul CAEN 4776 – comercializarea cu amănuntul a florilor, plantelor şi seminţelor în magazine specializate, solicitantul va fi obligat să facă dovada că deţine autorizaţia pentru desfăşurarea acestei activităţi, certificatul de înregistrare pentru comerţ cu produse de protecţia plantelor, autorizaţie pentru farmacie, precum şi certificatul de înregistrare sanitar-veterinar, după caz. Lucian Harşovschi a face cunoscut că 3 dintre cele mai vizibile magazinele cu specific din reşedinţa de judeţ au fost închise, însă, din informaţiile existente, acestea funcţionează noaptea. „S-a făcut o acţiune amplă pe timpul nopţii dar, din păcate, fără prea multe rezultate, pentru că la acea oră erau închise. Sperăm să rămână aşa”, a precizat Lucian Harşovschi, adăugând că amenda pentru magazinele care nu vor respecta hotărârea consiliului local este de 2500 de lei. Reprezentantul Serviciului anti-drog din cadrul Brigăzii de combatere a criminalităţii organizate spune că acest gen de comerţ a fost sesizat încă din 2007, când în municipiul Suceava a fost deschis primul „weed-hop”. La începutul acestui an, în judeţ funcţionau 14 asemenea magazine, însă după emiterea, de către autorităţile centrale, a doua acte normative prohibitive, fenomenul s-a diminuat. „Ne preocupă, în principal, cei care se aprovizionează în cantităţi destul de mari cu astfel de substanţe pe care, ulterior, le ambalează şi le desfac în cantităţi mai mici. Substanţele puse în vânzare în cele 3 magazine sunt din categoria drogurilor de risc şi de mare risc, însă nu toate. Toate produsele cu denumirea , sau sunt generic etnobotanice, conţinând atât fibre vegetale, cât şi substanţe sub formă de prafuri”, a subliniat oficialul Serviciului anti-drog. Până pe 25 noiembrie, dată la care plenul Consiliului Local va adopta prevederile amintite, în vigoare este o dispoziţie a primarului Ion Lungu privind interzicerea comercializării produselor etnobotanice cu pricina.