01 noiembrie 2010

Constructorii suceveni ar putea plăti garanţie de salubritate
• La terminarea lucrărilor şi aducerea zonei la starea iniţială de curăţenie, investitorii îşi vor recupera banii achitaţi la autorizare
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, ar putea înainta Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care să instituie o nouă taxă pentru firmele de construcţii, cât şi pentru constructorii în regie proprie. Aceasta ar urma să fie percepută înainte de demararea lucrărilor şi se va constitui ca o garanţie a efectuării curăţeniei la locul de muncă şi aducerii zonei la starea de salubritate de dinainte de începerea investiţiei. Cu această idee vine consilierul municipal Corneliu Caşu(PSD), care a semnalat faptul că, în prejma perimetrelor în care se execută lucrări de construire, se face o mizerie de nedescris. Alesul social democrat a remarcat, în acest sens, mai ales pe cei care îşi reabilitează termic pe proprie socoteală blocurile în care locuiesc. „Trebuie să găsim o soluţie, inclusiv pentru firmele de construcţii, astfel încât să fie plătită o taxă, deoarece vedem cu toţii ce rămâne în urma acestora. Nenorocire este mai ales după cei care fac reabilitare termică. Nici măcar nu se poate deschide un geam, pentru că polistirenul zboară peste tot”, relevă dl Caşu, adăugând că taxa în cauză ar putea fi percepută la emiterea autorizaţie de construire. Primarul Lungu a declarat că, într-adevăr, cele semnalate se confirmă şi că, pe lângă sancţionarea constructorilor cu pricina, se va analiza şi posibilitatea introducerii unei garanţii financiare, în baza căreia investitorii se vor obliga la efectuarea curăţeniei. „Cei care reabilitează blocurile, în special în regim privat, fac foarte multă mizerie. Cred că este bine să îi monitorizăm, să îi mai amendăm, dar şi să introducem această taxă de achitat o dată cu autorizarea”, subliniază edilul şef, Ion Lungu, menţionând că garanţia va fi restituită după salubrizarea zonei.