Autorităţile sucevene vor să lichideze taximetria ocazională
Circa 50 de controale au organizat, în acest an, lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere şi Serviciului de Investigare a Fraudelor al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava pe linia combaterii fenomenului taximetriei ilegale. Descinderile au avut loc în colaborare cu reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu, controlorii verificând 298 de persoane fizice şi societăţi de profil, precum şi 529 de autovehicule. În urma descinderilor, aplicate au fost 168 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 284.000 de lei, confiscate fiind bunuri în valoare de mai mult de 55.000 de lei. Cu acelaşi prilej, au fost reţinute 74 de certificate de înmatriculare şi seturi de plăcuţe aferente, întocmindu-se dosare şi declanşându-se urmărirea penală pentru practicarea fără drept a unei profesiuni. „Având în vedere că faptul că astfel de practici ilegale persistă, şi pot constitui factor de risc pentru persoanele care solicită servicii de taximetrie ocazională, acţiunile iniţiate vizând această problematică vor continua şi în perioada următoare, în vederea eradicării acestui fenomen”, se arată într-un raport al IPJ. Ca demers preventiv, lucrătorii instituţiei au derulat campania „Alege viaţa”, acţiune axată pe sporirea gradului de siguranţă rutieră şi stimularea călătorilor în vederea utilizării mijloacelor de transport autorizate.