Pentru că lumea mănâncă şi pe vreme de criză,
Firmele sucevene se reprofilează pe comerţul cu alimente
• Mulţi dintre noii comercianţi funcţionează fără autorizare sanitar-veterinară, inspectorii DSVSA suspendând activitatea şi sancţionând un proaspăt deschis supermarket cu 4000 de lei
• Unii agenţi economici vând produse expirate, iar pentru ai prinde şi a face dovadă încălcării legii, directorul Petrea Dulgheru cumpără de la aceştia produse expirate
Inspectorii sanitar-veterinari suceveni se confruntă cu un număr mare de agenţi economici care înfiinţează magazine de desfacere a alimentelor, fără a solicita însă înregistrarea sau autorizarea sanitar-veterinară. Dr. Petrea Dulgheru, şeful Direcţiei SanitareVeterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a semnalat ieri, într-o conferinţă de presă, că multe dintre firmele din judeţ se reprofilează pe comercializarea produselor alimentare de origine animală şi non-animală, acestea având căutare chiar şi în condiţiile actualei crize economice. „În ultima perioadă, agenţii economici îşi schimbă profilul de activitate, trecând pe comercializarea produselor alimentare de origine animală şi non-animală, care merg bine şi în perioada de criză. Noi ajungem să îi depistăm, însă, până la acel moment funcţionează fără să fie înregistraţi şi verificaţi”, subliniază directorul executiv al DSVSA. Dr. Dulgheru dă ca exemplu un proaspăt deschis supermarket din judeţ, care nu a depus la DSVSA documentaţia pentru autorizare, motiv pentru care s-a aplicat o amendă de 4000 de lei, iar activitatea unităţii a fost sistată până la intrarea în legalitate. Sanitar-veterinarii atrag atenţia şi asupra produselor aflate la limita expirării, aceştia precizând că alimentele trebuie retrase de pe raft înaintea expirării garanţiei. Dr. Dulgheru arată că, pentru a face dovada nerespectării normelor legale în vigoare, personal a cumpărat marfă expirată, după care, folosind chitanţa şi bonul fiscal, i-a amendat pe comercianţii cu pricina. „În perioada care urmează vom intensifica controalele, pentru că, de multe ori, firme de genul celor amintite vând produse la limita expirării. Avem oameni special desemnaţi care cumpără – chiar şi eu am făcut-o - produse expirate cu chitanţă şi bon fiscal, după care chemăm agenţii economici să le dovedim ce marfă vând”, pune în vedere directorul executiv al DSVA Suceava, dr. Petrea Dulgheru.