La iarnă
Vârstnicii săraci vor plăti căldura cu banii de înmormântare
• crede vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PRM Suceava, Vasile Cerlincă
Organizaţia judeţeană Suceava a Partidului România Mare este împotriva condiţiilor draconice pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii de ajutor la încălzire în iarna 2010-2011. Vicepreşedintele Vasile Cerlincă se face vocea străzii, exprimând nemulţumirea celor care, conform noilor prevederi legale ale Guvernului Boc, nu vor mai beneficia de sprijin financiar pentru căldură. Astfel, în primul rând, este vorba despre deţinătorii unui cont bancar de peste 3000 de lei, viceliderul PRM Suceava arătând că, dacă unii dintre pensionari au bani la bancă, economiile au fost puse deoparte pentru înmormântare. „Acestea nu sunt prevederi legale, ci inumane. Există oameni, pensionari, ca şi-au strâns nişte bani pentru bătrâneţe, chiar pentru înmormântare. Acum înseamnă că, dacă au o pensie de sub 615 lei, trebuie să-şi ia banii din bancă şi să-şi achite căldura”, subliniază Vasile Cerlincă. Acesta face referire şi la persoanele care au autoturisme cu capacitate cilindrică de peste 1700 de metri cubi, cumpărate în vremurile în care aveau servicii şi bani mai mulţi, şi pe care maşini, de asemenea, la iarnă, ar trebui să le vândă pentru a-şi onora facturile la încălzire. Aceeaşi nemulţumire intervine atunci când vine vorba despre tăierea ajutorului de care ar fi beneficiat deţinătorii celei de a doua locuinţe, aceasta din urmă fiind, de regulă, ocupată nu de titularii actului de proprietate, ci de copii căsătoriţi ai proprietarului. La fel, condamnabilă este excluderea de la sprijinul la căldură a deţinătorilor de terenuri de peste 5000 de metri pătraţi în intravilan. „Este normal ca acele persoane care locuiesc la curte să aibă şi un pic de grădină. Am văzut şi oameni cu hectare întregi de pământ şi care mor de foame. Sunt reglementări criminale, o bătaie de joc, iar suceveni sunt total nemulţumiţi faţă de acestea”, reliefează vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PRM Suceava,