Recuperarea podului de peste Suceava, mai îndelungată şi mai scumpă de cât se credea
• Intervenţiile vor avea şi o a doua etapă care va demara în primăvară, suma necesară fiind mai mult decât dublă comparativ cu cea estimată iniţial
• Din martie şi până la încheierea execuţiei, circulaţia auto se va desfăşura doar pe două dintre cele patru benzi ale podului
Intervenţiile la podul de peste râul Suceava, în preajma Bazarului sunt mai complexe şi mai costisitoare decât s-a estimat. Astfel, dacă iniţial s-a spus că obiectivul va fi pe deplin funcţional la finele lui noiembrie 2010, ieri, într-o întâlnire cu mass media locale, primarul Ion Lungu a declarat că, la data amintită, va fi încheiată doar o primă etapă a reparaţiilor. Este vorba despre lucrările de stopare a tasării pilonului afectat, cu devierea cursului apei şi intervenţii în albia râului, acestea fiind deja demarate de SCCF Group Colas Iaşi. În urma întâlnirilor de zilele trecute din Capitală, la Ministerul Finanţelor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, edilul şef a obţinut promisiunea aprobării - în şedinţa de ieri a executivului central - a disponibilizării de fonduri guvernamentale în valoare de 2 milioane de lei. Aceşti bani, împreună cu suma de 1 milion de lei, de la bugetul local, vor fi acoperitori pentru această dintâi etapă a reparaţiilor, readucerea pe linia de plutire a podului reclamând încă cel puţin 3 milioane lei, adică dublul necesarului preconizat la prima vedere. Cea de a doua etapă a intervenţiilor va demara în martie 2011, incluzând, printre altele, consolidarea infrastructurii şi alinierea la calea de rulare a porţiunii „lăsate” a podului, pe partea dreaptă a sensului demers dinspre Suceava înspre Burdujeni. Deoarece stratul căii rutiere şi trotuarul vor fi decopertate, până la încheierea execuţiei circulaţia auto se va desfăşura doar pe două dintre cele patru benzi. „O să încercăm să atragem bani prin Programul Operaţional Regional, în ideea că lucrările din primăvară vor fi mai costisitoare decât cele din acest an”, a precizat primarul Ion Lungu Potrivit specialiştilor, vinovate de cedarea pilonului podului rutier care face legătura Sucevei cu cartierul Burdujeni sunt viiturile din verile lui 2008 şi 2010. Pe pod este introdusă restricţie de circulaţie, autovehiculele cu masa mai mare de 7 tone fiind orientate pe variante ocolitoare, respectiv pe străzile „”Traian Vuia” şi, respectiv, „Gheorghe Doja”.