Într-un an,
Veniturile salariale ale sucevenilor s-au prăbuşit cu aproape 9 procente
• În judeţul Suceava se câştigă cu 30% mai puţin faţă de media pe ţară
În concordanţă cu evoluţia economică la nivel loc şi naţional, salariaţii suceveni câştigă din ce în ce mai prost. Cel puţin aşa relevă datele oferite publicităţii de Direcţia Judeţeană de Statistică, potrivit cărora, câştigul salarial mediu net din judeţul Suceava, a fost, în luna august 2010, de 937 de lei de persoană, cu 24 de lei mai mic decât cel din iulie, înregistrându-se, astfel, o diminuare de 2,5%. Pe sectoare de activitate, comparativ cu iulie 2010, câştigul salarial a „săltat” cu 2.1% în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură; regresând, însă, cu 1,3% în industrie şi construcţii şi cu 3,3% în servicii. Interesant de remarcat este că, raportat la luna august a anului 2009, câştigul salarial mediu net al sucevenilor a consemnat o adevărată prăbuşire, căderea fiind de 8,7 procente. Conform Direcţiei Judeţene de Statistică, indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial mediu net şi indicele preţurilor de consum, în august 2010, faţă de aceeaşi lună a lui 2009, a fost, în judeţul Suceava, de 97,3%. De menţionat este şi faptul că, în august anul acesta, câştigul salarial mediu net realizat în judeţul Suceava este cu 30% sub nivelul celui naţional, acesta din urmă fiind calculat la 1339 de lei.