Din cauza precipitaţiilor,
Noroaie pe străzile sucevene afectate de reabilitările ISPA
• „La refacerea carosabilului se lucrează, atât cât se poate şi permit condiţiile atmosferice”, declară viceprimarul Viorel Seredenciuc
Ploile din ultima perioadă îngreunează lucrările de reabilitare a reţelelor de apă şi a celor de canalizare efectuate prin Programul ISPA, dar şi repararea străzilor năpădite de tranşee şi noroaie. „Vom constrânge pe constructori să finalizeze aducerea străzilor la starea iniţială. Însă, din păcate, vremea s-a stricat, plouă, dar ne dorim ca precipitaţiile să dispară şi să ne apropiem de finalizarea execuţiei”, subliniază primarul Ion Lungu, adăugând că dacă, în urmă cu câteva luni se intervenea pe 30-40 de străzi, în prezent se lucrează pe cel mult 12 artere. Viceprimarul Viorel Seredenciuc spune că mari bătăi de cap dau intervenţiile de amploare de pe străzile „Alexandru cel Bun” şi „Gheorghe Doja”. Dl Seredenciuc speră că acestea vor fi duse la capăt cât mai repede, astfel încât pe tot parcursul lunii viitoare, terenurile să fie readuse la starea iniţială, iar carosabilul afectat să fie reparat. „Luna viitoare vom pune un accent şi mai mare pe refacerea carosabilului, atât cât se va putea şi ne vor permite condiţiile atmosferice. Se lucrează şi în prezent, însă, din păcate, ploile îngreunează această activitate. Este nevoie de un efort mai mare din partea firmelor, deoarece umplutura pentru canale trebuie să fie uscată, iar compactarea de bună calitate, în aşa fel încât după plecarea constructorilor terenul să nu se lase şi să reapară şanţurile”, a reliefează dl Seredenciuc.