• Este vorba despre unul dintre cele mai importante şi utile proiecte derulate în urbea reşedinţă după 1989, iar Suceava va avea printre primele amenajări de acest gen din ţară
Miercuri demarează oficial lucrările la consolidarea terenului din faţa Casei Culturii, în centrul municipiului Suceava, pe care va fi amenajată viitoare parcare subterană. Încă de ieri, lucrătorii Direcţiei Domeniului Public au procedat la eliberarea zonei de mobilierul urban, firma constructoare urmând a proceda la organizarea şantierului şi aducerea utilajelor necesare. Şeful administraţiei locale sucevene, Ion Lungu opinează că este vorba despre unul dintre cele mai importante şi utile proiecte derulate în urbea reşedinţă după 1989 şi că Suceava va avea printre primele parcări subterane din ţară. „Este un proiect complex, probabil unul dintre cele mai de anvergură şi în acelaşi timp utile de după Revoluţie”, a declarat ocupantul fotoliului din Areni. Prima etapă ar trebui să se încheie în acest an, din primăvară trecându-se la construirea parcării propriu zise. Licitaţia pentru atribuirea acestor lucrări a fost adjudecată de General Construct Suceava, în asociere cu firmele bucureştene Top Dril şi Octogon, pentru suma de 5,52 milioane de lei. Graţie unor intervenţii similare, respectiv la amenajarea de parcări subterane în Germania, asociaţia în cauză s-a impus în faţa unui alt consorţiu din care făceau parte firmele Cominco Frasin şi Con Bucovina Suceava. Cele două sectoare pentru parcări subterane vor avea 108 locuri şi, respectiv, 55 de locuri, execuţia, inclusiv cea de la străzi şi traseele pietonale, urmând a dura 33 luni. Reamintim că municipiul Suceava implementează un proiect de modernizare a zonei centrale, prin crearea de parcări subterane, reabilitarea accesului pietonal şi a străzilor aferente. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, valoarea totală a acestuia fiind de 37,8 milioane lei, din care 29,8 milioane lei – asistenţă financiară nerambursabilă. Obiectivul general al proiectului este reabilitarea infrastructurii şi îmbunătăţirea serviciilor urbane, scopul fiind diminuarea disparităţilor dintre diversele zonele ale reşedinţei de judeţ. Cele două amenajări pentru parcări subterane vor avea 108 locuri şi, respectiv, 55 de locuri, execuţia, inclusiv cea de la străzi şi traseele pietonale, urmând a dura 33 luni.