Fără a ţine cont de criza economică, în acest an,
Aproape 2500 de noi contracte de muncă active înregistrate la ITM
• Paradoxal, în timp ce numărul de noi contracte muncă a sporit, rata şomajului nu a scăzut, ci, din contră, a urmat aceeaşi pantă ascendentă
Numărul contractelor individuale de muncă din judeţul Suceava este în creştere. În ciuda crizei economice, în luna septembrie Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava avea în evidenţă cu 2413 astfel de documente în plus, numărul contractelor active crescând, în trei trimestre ale lui 2010, de la 116.150 la 118.563. Paradoxal, în loc să scadă pe măsură ce anotimpul rece se apropie, în ultimele 2 luni tendinţa în ceea ce priveşte numărul contractelor de muncă noi a fost una ascendentă. Astfel, dacă în iulie, numărul contractelor de muncă nou încheiate a fost egal cu al celor desfăcute, în august numărul contractelor proaspăt încheiate l-a depăşit cu 50 pe cel al relaţiilor de muncă încetate, în timp ce, în septembrie, raportul a fost de 210 la 1, în defavoarea contractelor de muncă desfăcute. De altfel, cu excepţia lui ianuarie şi februarie, şi a lui iulie în staţionare, în restul lunilor mai multe persoane au solicitat ITM înregistrarea de contracte noi de muncă şi mai puţine au fost silite să renunţe la acestea. Directorul executiv al ITM, Gabriel Harja, spune că trendul pozitiv este unul de apreciat şi că „efervescenţa” înregistrată reflectă mobilitatea mare de pe piaţa forţei sucevene a muncii, în sensul că oamenii, concediaţi, forţaţi de împrejurări ori de salariile mici, se află mereu în căutarea unui loc de muncă. Dl Harja apreciază că, în intervalul care vine, este de aşteptat o diminuare a numărului contractelor de muncă active, cauza fiind, la fel ca în fiecare an, restrângerea unor activităţi sezoniere. Este vorba despre cele din agricultură, construcţii şi cele de la exploatările forestiere. Pe de altă parte, interesant de remarcat este că, în timp ce numărul de noi contracte muncă a sporit, rata şomajului nu a scăzut, ci, din contră, s-a înscris pe aceeaşi tendinţă crescătoare.