Digurile care apără municipiul Suceava, fragile în 4 locuri
În patru puncte, digurile de protecţie contra inundaţiilor a municipiului Suceava sunt roase de puhoaiele de la sfârşitul lunii iunie şi începutul lui iulie, anul acesta. Pentru că la o nouă viitură acestea ar putea ceda, în trei locuri se lucrează la reparaţii. Banii, în sumă de 3,7 milioane de lei, sunt acordaţi prin hotărâre de Guvern şi gestionaţi de Compania Naţională „Apele Române”, intervenţiile fiind concentrate pe digul de la confluenţa râului Suceava cu pârâul Pătrăuceanca, precum şi pe pe malurile stând şi drept al cursului de apă din apropierea Bazarului, în amonte de podul rutier din fosta zonă industrială Burdujeni a reşedinţei de judeţ. Încă un punct nevralgic este cel din aval de pod, în dreptul Ambro, consolidările urmând a demara ulterior celor deja în desfăşurare. „Astăzi se lucrează în trei puncte, în zonele Pătrăuceanca-Iţcani, fostei fabrici de sticlă şi Bazarului. Sunt lucrări pe care le gestionează Apele Române, beneficiar este municipiul Suceava, consolidări urmând a se face şi în zona Ambro. Astfel, Municipiul Suceava nu va mai avea probleme la creşterea cotelor apelor şi vor fi evitate eventualele inundaţii”, precizează primarul Ion Lungu. În urma precipitaţiilor abundente din iunie-iulie anul acesta, ruperea digului de la confluenţa râului Suceava cu pârâul Pătrăucenca a dus la revărsări de ape care au afectat mai multe gospodării din apropiere. În urma inundării, prin hotărâre a Consiliului Local, municipalitatea a despăgubite financiar 12 familii de pe mai multe străzi din acea parte a cartierului Iţcani. În 2008, erodat de viitură a fost şi digul din prejma podului rutier de la Iţcani, invadate fiind locuinţele riverane de pe strada „Ştrandului”. Prin spărturi ale amenajărilor de protecţie, în ambii ani apele au pătruns şi spaţiul comercial Bazar din Lunca Sucevei, de suferit având mai multe chioşcuri.