18 octombrie 2010

Start la depunerea cererilor pentru ajutoarele la încălzire
De astăzi, sucevenii pot înainta solicitările pentru acordarea sprijinului financiar la încălzirea locuinţelor în sezonul rece 2010-2011. Conducerea administraţie locale apreciază că, în iarna care vine, de sprijin bănesc pentru căldură vor avea parte doar 50% din numărul beneficiarilor de anul trecut. Aceasta şi din cauza noilor prevederi legale, care prevăd că nu vor mai avea parte de compensări la încălzirii sucevenii care, printre altele, un cont bancar mai mare de 3.000 de lei, proprietarii de autoturisme cu capacitatea cilindrică mai mare de 1700 centimetri cubi, deţinătorii a celei de a doua locuinţe, dar şi localnicii care au curte şi/sau grădină cu suprafaţa totală mai mare de 5000 de metri pătraţi. La formularul de cerere vor fi anexate contractul de închiriere, subînchiriere, sau fişa locativă; copie după cartea de identitate al titularului şi certificatele de naştere pentru membrii familiei care locuiesc împreună; copie dup certificatul de căsătorie sau hotărâre judecătorească în vederea adopţiei/tutelei/curatelei; adeverinţe de venit(venitul net inclusiv bonuri de masă) realizat în luna anterioară depunerii cererii; , cupoane de pensie sau de indemnizaţii de şomaj; cupoane pentru alocaţii de stat, invaliditate, handicap sau plasament, precum şi declaraţii de impunere pentru persoane fizice autorizate sau asociaţii familiale, obţinute de la administraţia financiară. Neînscrierea bunurilor care exclud acordarea ajutorului şi constarea ulterioară ca fiind în proprietatea solicitantului constituie infracţiune şi se pedepseşte conform art. 288-291 din Cod Penal, privind falsul în declaraţii uzul de fals. „Se vor reduce semnificativ numărul beneficiarilor acestora ajutoare. De aceea, aşa după cum se ştie, am luat hotărârea să nu mai majorăm preţul la gigacalorie, în ciuda faptului că, pentru aceasta, bugetul local va trebui să vină, la Termica, cu o compensare de 1,5 - 2 milioane de lei. Ştim, însă, că sucevenii au posibilităţi reduse de plată şi că, în caz contrar, le va fi greu să achite un tarif majorat la energia termică”, subliniază ocupantului fotoliului din Areni, adăugând că venitul realizat trebuie să fie mai mic de 615 lei pe membru de familie. Proprietarii de centrale termice vor depune dosarele la sediul primăriei din Areni, racordaţii la sistemul centralizat le vor înainta la asociaţiile de proprietari, iar cei care folosesc combustibili solizi vor merge la primăria din Burdujeni. Beneficiarii Legii 416 a venitului minim garantat, în număr de 79, vor încasa ajutorul cuvenit într-o singură tranşă, acesta fiind, în medie, de câte 290 de lei pe fiecare familie.