12 decembrie 2008


Tichetele cadou pentru profesori au păpat 1,5 milioane de euro de la investiţiile în şcoli
Cadrele didactice sucevene îşi pot lua adio de la tichetele cadou şi tichetele de creşă. Decizia sistării acordării acestor forme de sprijin a fost luată de conducerea Primăriei şi va fi aplicată de anul viitor. Edilul şef Ion Lungu a anunţat, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce face eforturi să ajungă la zi, după care municipalitatea se va spăla pe mâini vizavi de onorarea lor. Dl. Lungu spune că acordarea respectivelor drepturi ţine de salarizare şi este de competenţa Guvernului şi Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. „Este ultima dată când acordăm aceste tichete. Am respectat contractul încheiat între sindicate şi MECT, însă acestea au plasat problema în spatele autorităţilor locale şi nu mi se pare corect. Este vorba despre un drept salarial care trebuie achitat de Ministerul Educaţiei”, subliniază ocupantul fotoliului din Areni, adăugând că în 2008 pe respectivele tichete s-au dus 4 milioane de lei(40 de miliarde lei vechi). Ion Lungu relevă ca în loc să se investească în reabilitarea şi modernizarea şcolilor, cele 1,5 milioane euro au ajuns la profesori. Potrivit Legi 193/2006, personalul încadrat pe bază de contract individual de muncă poate primi tichete de creşă şi tichete cadou. Primele dintre ele se referă la 30 de lei pe lună acordată mamelor din sistemul de învăţământ care renunţă la concediul de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani, suma în cauză fiind virată direct la creşa în care este îngrijit micuţul. În cel de al doilea caz este vorba despre un număr de 7 tichete în valoare de 50 de lei fiecare, banii fiind daţi cu titlul de cadou pentru diverse evenimente de pe parcursul anului, cum ar fi aniversarea datei de naştere, plecarea în concediu de odihnă sau sărbătorile de Paşte sau Crăciun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu