11 decembrie 2008


Pocnitorile şi artificiile pot fi comercializate doar de persoane autorizate de ITM şi IPJ

În perioada premergătoare Sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava desfăşoară acţiuni de verificare a modului în care sunt respectate dispoziţiile Legii nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive. Inspectorul şef Mihai Airinei atrage atenţia că persoanele juridice care produc, deţin, transferă sau comercializează obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, precum şi cele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă, precum şi de la inspectoratul judeţean de poliţie. „Autorizarea se obţine numai la solicitarea persoanei juridice interesate şi pe o durata determinată, cu posibilitate de prelungire. Îndeplinirea activităţilor prevăzute în autorizaţie prin intermediar este interzisă”, arată dl Airinei. Şeful ITM precizează retragerea autorizaţiei atrage încetarea dreptului acordat persoanelor juridice de a mai efectua activităţile pentru care aceasta a fost acordată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu