01 decembrie 2008


Peste jumătate de miliard de euro plăţi ale APDRP în acest an
·
Agenţia contribuie la eforturile anti-criză ale Guvernului şi ale BNR
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) s-a angajat să deconteze, în anul 2008, către beneficiarii din mediul rural, peste 514,4 de milioane de euro. Anunţul este făcut de Fănică Cotos, şeful APDRP Suceava, potrivit căruia, până în prezent, la nivel naţional, Agenţia a plătit 446,8 milioane euro, restul de 67,6 milioane euro urmând a fi achitat până la sfârşitul anului. Din această sumă, 391,6 milioane euro provin de la bugetul Uniunii Europene, iar diferenţa de 122,8 milioane euro de la bugetul naţional. Fănică Cotos arată că proiectele pentru investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală sunt în valoare de 334,7 milioane euro, 179,7 milioane euro reprezintând plăţi directe acordate fermierilor prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA). Sumele din acest an pentru agricultură şi dezvoltare rurală sunt finanţate ca urmare a derulării Programului SAPARD-cu o contribuţie de 247,1 milioane euro, Programului de investiţii pentru agricultură(SAPARD românesc), cu un aport de 83 milioane euro şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală(măsuri de investiţii de 4,6 milioane euro şi plăţi directe de 179,7 milioane euro” „Agenţia reuşeşte în această perioadă să contribuie la eforturile anti-criză ale Guvernului şi ale Băncii Naţionale, aducând în economie peste 250 de milioane de euro în ultimul trimestru. Aceste plăţi înseamnă finalizarea a aproximativ 500 de proiecte, cât şi crearea a peste 1000 de noi locuri de muncă” declară Fănică Cotos, director al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Suceava.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu