28 decembrie 2008


Liderul PRM Suceava,
Gheorghe Acatrinei cere graţierea generalilor Stănculescu şi Chiţac
Şeful organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Gheorghe Acatrinei, pledează pentru amnisteierea, pe motiv de boală a generalilor Stănculescu şi Chiţac, piese grele ale Revoluţiei din Decembrie 1989, ambii condamnaţi, recent, la ani grei de închisoare. „Eu, ca istoric, spun că dacă Armata nu ar fi trecut de partea revoluţionarilor, nu s-ar fi întâmplat nimic bun în România”, reliefează ex-senatorul peremist de Suceava. Gheorghe Acatrinei Stănculescu că la acea dată, fiind la vârful Armatei, Victor Atanasie Stănculescu „avea întreaga putere în propriile mâini” şi ar fi putut să instaleze „un guvern militar în România şi nu să o predea în mâinile lui Ion Iliescu”. „Ţinând meritele pe care le-a avut în mersul evenimentelor, atât generalul Stănculescu, cât şi generalul Mihai Chiţac, consider că preşedintele Traian Băsescu ar trebuie să intervină şi să-i graţieze, să-i amnistieze”, a subliniat preşedintele organizaţiei judeţene a PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei, reliefând că poziţia luată de Stănculescu a dus la limitarea numărului victimelor evenimentelor sângeroase din Decembrie. Victor Atanasie Stănculescu, fost prim-adjunct al ministrului apărării şi Mihai Chiţac, ex-comandant al trupelor chimice, au fost condamnaţi la câte 15 ani de puşcărie pentru uciderea manifestanţilor de la Timişoara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu