11 decembrie 2008


Din cauza încasărilor mici
Termica nu poate plăti combustibilul cu care s-a aprovizionat
Conducerea Primăriei face apel la populaţia municipiului Suceava să-şi plătească facturile la încălzire. Edilul şef Ioan Lungu a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că societatea de termoficare Termica are încheiate contracte pentru procurarea de combustibil, iar în măsura în care nu încasează banii de la consumatori, firma nu are cu ce să achite cantităţile livrate de către furnizori. Pe de altă parte, la Suceava nu au sosit nici cele 4,7 milioane lei subvenţii pe care trebuia să le asigure Guvernul la aprovizionarea pe trimestrul al patrulea, reprezentând 45% din valoarea combustibilului. Primarul arată că municipalitatea a orientat înspre Termica 3 milioane lei, în speţă contravaloarea diferenţei dintre preţul de referinţă şi cel de producere şi distribuire a energie termice, în acest context cerând şi consumatorilor casnici să facă un efort similar. Şeful administraţiei locale reliefează că la originea acestei stări de lucruri stă şi faptul că Guvernul nu a mai garantat credite pentru aprovizionare, la fel ca în anii trecuţi. Domnia sa precizează că populaţia are la Termica datorii de 4 milioane de lei, penalităţile de întârziere la achitarea contravalorii consumului fiind de acelaşi ordin de mărime. În plus, faţă de anul trecut nivelul plăţilor consumatorilor casnici s-a diminuat cu 15-20%. „Este vorba despre o situaţie mai delicată, însă nu trebuie să intrăm în panică, pentru că vom trece de această iarnă, aşa cum am mai spus. Însă, în primăvară trebuie să luăm o decizie capitală în ceea ce priveşte funcţionarea societăţii de termoficare”, reliefează ocupantul fotoliului din Areni. Dl. Lungu face cunoscut că se vor încerca variante de privatizare în interesul populaţiei şi salariaţilor de la CET, iar în cazul în care acestea nu au succes se va merge pe restrângerea activităţii Termica şi reactivarea şi modernizarea cazanelor de apă fierbinte(CAF) de la Ambro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu