30 decembrie 2008


Gunoiul sucevenilor, transportat şi depozitat la Fălticeni

Deşeurile menajere adunate din municipiul Suceava vor fi transportate şi depozitate, de pe 1 ianuarie, pe platforma de la Fălticeni. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, în urma tratativelor purtate la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, instituţie care nu a fost de acord ca gunoiul să fie dus la Botoşani. Concesia făcută de către fălticeneni nu este însă gratuită, după negocierile cu conducerea administraţiei locale în cauză, Primăria Suceava trebuind să achite o taxă de 6,25 lei metrul cub, mai mică cu 3 lei faţă de cea reclamată iniţial. Edilul şef al reşedinţei de judeţ dă asigurări că, chiar şi în aceste circumstanţe, taxa unică de salubritate, pe care o plătesc sucevenii pentru preluarea resturilor, nu va creşte. Groapa de la Fălticeni mai are un disponibil de capacitate de 800.000 de metri cubi şi va trebui închisă, de asemenea, la sfârşitul lui 2010. Potrivit primarului Ion Lungu, ecologizarea rampei sucevene va costa 4 milioane de euro, pe aceasta putând fi încă depozitate materiale din excavaţii sau demolări. La sfârşitul lui noiembrie, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a aprobat master planul pentru construirea depozitelor ecologice de deşeuri menajere de la Moara şi Pojorîta. Licitaţiile pentru execuţie vor fi ţinute în primele luni ale lui 2009, investiţia ridicându-se la 42 de milioane de euro. Proiectul este finanţat din fonduri structurale, un număr de 7 mari localităţi urbane având, potrivit negocierilor cu UE, la Capitolul 22 „Mediu”, termene de închidere a rampelor de deşeuri menajere care încep cu finele 2008 şi se încheie în 2011.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu