La Ostra
Centru rezidenţial pentru minori delicvenţi
În comuna Ostra va lua fiinţă un centru rezidenţial destinat copiilor cu comportament anti-social. Proiectul face parte din Programul de interes naţional „Servicii specializate pentru copilul delincvent”, valoarea acestuia ridicându-se la 530.000 de lei, dintre care 5300 lei reprezintă co-finanţarea Consiliului Judeţean Suceava. „Se resimte tot mai acut nevoia înfiinţării de servicii destinate copiilor care au săvârşit fapte penale şi care nu răspund penal, cât şi celor care au predispoziţie către astfel de fapte sau dau dovadă de un comportament deviant”, declară Florin Tărnăuceanu, director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Suceava, adăugând că respectivul centrul va avea o capacitate de 10 locuri. Astfel, minorii în cauză vor beneficia de consiliere individuală şi de grup, precum şi de activităţi de educare şi formare a deprinderilor de viaţă independentă şi petrecere a timpului liber. Tot în cadrul instituţiei vor fi consiliaţi părinţi sau reprezentanţii legali ai copiilor. Proiectul urmăreşte, printre altele, prevenirea şi combaterea acţiunilor sau comportamentelor deviante ale copiilor; educarea lor în spiritul respectului faţă de lege şi valorile morale, precum şi reintegrarea şcolară, familială sau socială a minorilor afectaţi.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu