Aleşii judeţeni fac sucevenilor cadou taxe şi impozite neschimbate
Consilierii judeţeni suceveni au aprobat nivelul pe 2009 al taxelor şi tarifelor de competenţa Consiliului Judeţean. Aleşii au decis păstrarea cuantumului actual al taxelor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, avizelor şi autorizaţiilor în domeniul construcţiilor, taxelor pentru serviciile prestate de compartimentul arhitectului şef, taxele pentru funcţionarea structurilor de specialitate şi comisiei de acorduri unice, tarifele percepute pentru lucrări de proiectare, asistenţă tehnică şi elaborare de documentaţii, taxele şi tarifele percepute la eliberarea adeverinţelor, copiilor şi extraselor din arhivă, taxele pentru consultanţă şi asistenţă juridică, precum şi tarifele pentru prestaţii de copiat şi multiplicat acte. Stagnează, de asemenea, tarifele stabilite de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava, precum şi cele de închiriere a cantinelor Centrului Şcolar Suceava şi Centrului Şcolar „Sfântul Andrei” Gura Humorului”. Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” a renunţat la anumite tarife, iar cele rămase păstrează nivelul din 2008. Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” a venit cu majorarea preţului biletelor de intrare la spectacolele pentru adulţi, păstrând neschimbat pe cel la acţiunile destinate copiilor. Taxele şi tarifele specifice Complexului muzeal „Bucovina” cresc în corelaţie cu cele practicate de instituţii similare din ţară, iar Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat a cerut actualizarea cu rata inflaţiei a taxelor de competenţă. Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor a cerut o majorare cu 20% a taxelor şi tarifelor practicate în 2008.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu