03 decembrie 2008


Există interese externe de trecere pe linie moartă a PRM
PD-L este formaţiunea care va trebui să propună, în vederea desemnării, pe viitorul prim ministru al Guvernului. Aceasta este părerea preşedintelui organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Gheorghe Acatrinei, care a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că democrat-liberalii au atuul celui mai mare număr de mandate obţinute la ultimul scrutin. „PD-L este îndreptăţit este îndreptăţit să propună un candidat în care preşedintele să aibă încredere şi să-l desemneze pentru a forma Cabinetul, acesta urmând a susţine un program de guvernare credibil în faţa Parlamentului, pentru a primi învestitura”, a precizat ex-senatorul Acatrinei. Liderul judeţean al formaţiunii conduse la centru de Corneliu Vadim Tudor consideră că PRM nu a intrat în Parlament deoarece există presiuni externe de trecere pe linie moartă a partidului. „Aşa s-a întâmplat şi cu formaţiunea naţionalistă din Austria, preşedintele acesteia fiind suprimat fizic. Există interese ca şi PRM, filonul naţional din România să moară, însă noi nu vom pieri sub nicio formă”, a reliefat Gheroghe Acatrinei, adăugând că Partidul România Mare va merge mai departe, urmând a avea, cu sprijinul populaţiei, candidaţi la euro-parlamentare şi la preşedinţia ţării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu