Primăria anunţă
Grădiniţă
„la cele mai înalte standarde europene”, construită în cartierul Obcini
- Investiţia se ridică la peste 22 de milioane de lei, lucrările vor dura 24
de luni, pentru aceasta demolate fiind 31 de garaje „care
ocupau domeniul public într-un mod impropriu şi inestetic”
Investiţia, se ridică la peste 22 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027. Lucrările vor dura 24 de luni, „acest proiect răspunzând concret nevoilor educaționale ale cartierului Obcini şi contribuind la modernizarea şi regenerarea urbană a întregii zone”. Pentru a face loc noii construcţii, pe terenul situat la intersecţia străzilor „Duzilor” şi „Mesteacănului” au fost demolate mai multe garaje provizorii, „care ocupau domeniul public într-un mod impropriu şi inestetic”. Reamintim că, fostul edil-şef Ion Lungu anunţa, în aprilie 2023, declanşarea procedurile legale pentru construirea în zona amintită din cartierul Obcini a unei parcări supraterane etajată, a unei parcări la nivelul solului şi a unei grădiniţe cu program prelungit. Zona întâi, cea de 1.794 mp, dintre străzile „Mesteacănului” şi „Duzilor”, era rezervată construcţiilor pentru învăţământ preşcolar, cât şi funcţiunilor complementare. Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local, pentru bara cu 31 de garaje demolate, deţinătorii urmau a primi despăgubiri de la 2.900 de euro la 4.800 de euro, însă noul deliberativ a anulat prevederile în cauză.