Între cei sub 100 din lume, dar primul din România
„Ligrul” de la Zahareşti este crescut într-o „menajerie” fără autorizaţie
de mediu
Pentru încurajarea împerecherii între specii, animalele sunt închise
într-un acelaşi spaţiu, Garda Naţională de Mediu amendând
administratorul acesteia cu 15.000 de lei
„Este pentru prima oară când GNM se confruntă în teren cu o specie practic
nouă de animal, cu o reglementare încă neclară” transmite instituţia naţională
de mediu
Experţii Gărzii
Naţionale de Mediu, în echipă mixtă cu
reprezentaţii Comisariatului Judeţean Suceava, au controlat Grădina zoologică improvizată din Zaharești, judeţul
Suceava, Aceasta găzduieşte câteva sute de animale, majoritatea sălbatice, printre
care şi un exemplar de ”ligru”, „animal deosebit de rar, care rezultă din
împerecherea a două exemplare de specii CITES, respectiv leu-mascul (Panthera
leo) şi tigru-femelă (Panthera tigris)”. Potrivit Gărzii Naţionale Mediu, dintre
cele sub 100 de exemplare de „ligri” recunoscute nivel mondial, unul se află în
„menajeria” din judeţul Suceava. „ Este
pentru prima oară când GNM se confruntă în teren cu o specie practic nouă de
animal, cu o reglementare încă neclară. Tocmai de aceea am făcut apel la
instituţii precum ANSVSA, Academia Română sau Autoritatea de Management CITES
din cadrul MMAP, pentru cunoaşte mai bine care sunt paşii de urmat” transmite
Garda Naţională de Mediu. Cu prilejul verificărilor s-a
constatat că „aşa numitul colţ zoologic” funcţionează
fără autorizaţie de mediu, iar pentru încurajarea
împerecherii între specii, animalele sunt închise într-un acelaşi spaţiu.
Descoperite au fost şi alte nereguli, la