22 iulie 2025


În zilele de 25 şi 28 iulie

USV organizează a doua rundă de înscrieri

  • Până acum s-au înmatriculat 3.300 de studenţi, un interes deosebit fiind manifestat pentru Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Facultatea de Medicină şi Ştiinţe Biologice şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

La finalul primei runde a sesiunii de admitere din iulie 2025, peste 3.300 de candidaţi au ales să îşi construiască viitorul alături de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, informează instituţia academică din reşedinţa de judeţ. „Această cifră demonstrează faptul că, prin dezvoltarea constantă a ofertei educaţionale și ajustarea acesteia la nevoile societăţii, Alma Mater Sucevensis reprezintă un pol de atracţie pentru numeroşi tineri, incluzându-i aici pe candidaţii din străinătate şi pe românii de pretutindeni” se arată într-un comunicat de presă al USV, în care se remarcă faptul că un interes deosebit a fost manifestat, printre altele, pentru programele de studiu propuse de Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Facultatea de Medicină şi Ştiinţe Biologice şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. În conformitate cu calendarul sesiunii de admitere din vara acestui an, în zilele de 25 şi 28 iulie, USV va organiza cea de-a doua rundă de înscrieri. În această etapă sunt disponibile peste 2.000 de locuri la licenţă şi masterat, dintre care peste 800 sunt fără taxă. Înscrierile se pot face la sediul USV sau online, pe platforma dedicată admiterii. Dintre locurile finanţate de la buget, candidaţii români de pretutindeni au la dispoziţie peste 250 la licenţă şi peste 100 la masterat, toate cu bursă. Pentru absolvenţii de liceu din Republica Moldova, care vor dori să studieze la Suceava, USV deschide, în perioada 24-26 iulie, două centre de înscrieri în Chișinău, la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-prim”, strada „Nicolae Iorga” nr. 2, și în Sîngerei, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, strada Independenţei nr. 109. De asemenea, în Ucraina, candidaţii din categoria românilor de pretutindeni vor putea să se înscrie la centrul organizat de USV, pe 25 iulie, la Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, Piaţa Centrală nr. 9, Cernăuți. Afişarea rezultatelor înscrierilor din cadrul acestei runde se va face în data de 29 iulie. În aceeaşi zi, dar şi pe 30 şi 31 iulie, va avea loc înmatricularea candidaţilor declaraţi admişi.