31 iulie 2025

 

Primăria transferă singura creşa din Suceava către Inspectoratul Judeţean Şcolar

  • Astfel,  asigurată  este „realizarea funcţionării optime, după transformarea acesteia, din unitate care asigură servicii sociale de protecţie şi de îngrijire a copiilor, în unitate de învăţământ pentru educaţie timpurie

Creşa nr. 1 din municipiul Suceava este preluată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, căruia îi revin drepturile de organizare şi coordonare a activităţii acestei unităţi antepreşcolare. Printr-o adresă remisă autorităţilor locale, ISJ arată că transferarea este de natură să degreveze Primăria de obligaţii care ţin de organizarea activităţii în unitatea de învăţământ şi de cheltuielile aferente, cu respectarea principiilor şi prevederilor în domeniul educaţiei. Astfel,  asigurată  este „realizarea funcţionării optime, după transformarea acesteia, din unitate care asigură servicii sociale de protecţie şi de îngrijire a copiilor, în unitate de învăţământ pentru educaţie timpurie care oferă antepreşcolarilor un program de educaţie adecvat”. „Inspectoratul Şcolar Judeţean apreciază eforturile financiare şi umane depuse de Primăria municipiului Suceava pentru buna funcţionare a tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar, cât şi colaborarea temeinică şi promiţătoare dintre instituţii, în avantajul beneficiarilor educaţiei” se subliniază în adresa ISJ. Legea nr. 198 din 2023  a învăţământului preuniversitar prevede că, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare, creşele de stat cu personalitate juridică se reorganizează şi se arondează unităţilor de învăţământ de nivel preşcolar cu program prelungit sau unităţilor care au în structură învăţământ preşcolar. Prin excepţie, creşele cu minim 120 de antepreşcolari, se pot organiza ca unităţi de învăţământ cu personalitate juridică. Urmare „a îndeplinirii condiţiei numărului minim de antepreşcolari  pentru menţinerea personalităţii juridice a Creşei nr. 1, în vederea funcţionării optime a singurei unităţi de învăţământ preşcolar din municipiul Suceava”, transferarea drepturilor de organizare şi coordonare a întregii activităţi către ISJ a fost aprobată prin hotărâre a Consiliului Local. În municipiul Suceava, cu finanţare CNI, în fază avansată se află Proiectul „Construire creşă mare” pe strada „Mircea Hrişscă” din cartierul „Tinereţii” de pe Dealul Mănăstirii Teodoreni. O a doua „creșă mare”  ar urma să fie construită, din aceleași fonduri, pe strada „Paris”, în cartierul Europa.