În Vatra Dornei, la ediţia
a VIII-a
Competiţie de alergare montană
„Hit The Egg-Ouşoru Challenge”
Peste 250 de sportivi profesionişti sau amatori sunt aşteptaţi să concureze la „Hit The Egg-Ouşoru Challenge”, pe traseele care duc spre vârful Oușoru (1.639 m), în cadrul probelor de maraton (42 km), semi-maraton (24 km) și cross (10 km). Evenimentul de pe 30 august, aflat
la ediţia a VIII-a, este susţinut de Asociaţia „RoMontana”, cu sprijinul Primăriei Vatra Dornei şi a mai mulţi sponsori, parteneri şi voluntari. Potrivit organizatorului Radu Adrian Rey, maratonul este singura probă de acest fel din judeţul Suceava, inclusă în Circuitul Carpaţilor, pentru copii fiind pregătită o cursă de alergare pe o distanţă scurtă, de aproximativ 1,5 km. „Hit The Egg-Ouşoru Challenge” este un concurs de alergare montană desfăşurat în Munţii Suhard, cu plecare din zona Platoului Runc din Vatra Dornei. Scopul acestuia este acela de a sprijini dezvoltarea turismului activ în Țara Dornelor, „prin promovarea mişcării în aer liber şi a unui mod de viaţă sănătos”. Participanţii sunt încurajaţi să contribuie cu hrană sau orice alte produse care pot fi donate Adăpostului de câini fără stăpân din Vatra Dornei. „Ne-am dorit ca acest concurs să devină o tradiţie, să punem Vatra Dornei şi Bucovina pe harta competiţiilor de alergare montană, să contribuim la consolidarea destinaţiei turistice Ţara Dornelor. Ne propunem să continuăm, de aceea vă invităm să participaţi la eveniment în număr cât mai mare, pentru a alerga, sau a susţine sportivii, pentru o tură cu bicicleta sau, pur şi simplu, pentru a vă bucura de natură, socializare şi muzică bună” subliniază organizatorul Radu Adrian Rey.