În judeţul Suceava
Traseu cicloturistic de
195 km, printr-o finanţare nerambursabilă PNRR
- Acesta continuă în Bistriţa
Năsăud şi Mureş, suprapunându-se, în mare parte, cu traseul tematic „Via
Transilvanica”

Judeţul Suceava, prin intermediul Consiliului Judeţean, va implementa
proiectul de amenajare, la nivel naţional, a 3.000 km de trasee cicloturistice.
Proiectul are ca obiectiv „sprijinirea transportului durabil”, finanţarea fiind
disponibilă în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta
11 „Turism, şi cultură”. Traseele cicloturistice şi/sau pistele de biciclete
vor fi lungi de 494 km, se întind pe teritoriul a trei judeţe, respectiv Suceava,
Bistriţa Năsăud şi Mureş, suprapunându-se, în mare parte, cu traseul tematic
„Via Transilvanica”. Traseul cicloturistic propus a fi amenajat în judeţul
Suceava are o lungime de 188,977 km, la care se adaugă 5,378 km suprapuneri cu
alte proiecte complementare, astfel că totalul
este de194,355 km. Valoarea a proiectului se ridică la 11,576 de milioane de
lei, durata estimată de execuţiei fiind de 6 luni. Potrivit lui Gheorghe Şoldan,
preşedintele Consiliului Judeţean,
proiectul prevede reabilitarea unor drumuri pietruite, agricole şi
forestiere; amenajarea de piste de biciclete, adiacente carosabilului
drumurilor judeţene; marcarea traseelor, amenajarea unor punţi de traversare a
apelor curgătoare şi reabilitarea unor poduri existente. Odată aprobat studiul
de fezabilitate, cât şi indicatorii economici, în legislativul judeţean,
declanşate va fi procedura de licitaţie pentru desemnarea firmei de proiectare
tehnică şi a executantului lucrărilor propriu-zise.