Transelectrica a avizat racordarea Parcului fotovoltaic din Lunca Sucevei la sistemul energetic naţional
> Este un proiect important,
care ne va asigura parţial consumul de energie electrică pentru instituţiile
municipalităţii, şi (…), dacă mai rămâne, şi pentru societatea de Transport
Public” a declarat primarul Ion Lungu
oiectului aprobat la Ministerul Energiei. Mergem în paralel cu procedurile, astfel încât atunci când avem realizat parcul fotovoltaic să putem să ne racordăm la sistemul energetic naţional”, a declarat şeful executivului local. Conform edilului-şef, în acelaşi timp organizată a fost licitaţia pentru desemnarea firmei de consultanţă, în prezent lucrându-se la caietul de sarcini pentru atribuirea executării efective a Parcului fotovoltaic. Contractul de finanțare a parcului fotovoltaic din zona depozitelor de zgură ale Termica, a fost semnat la începutul lunii iulie, în București, de către primarul Ion Lungu şi Constantin Saragea, secretarul general al Ministerul Energiei. Valoarea proiectului PNRR este de 60,30 de milioane de lei, echivalentul a 12,12 de milioane de euro, cu o durată de realizare de 46 de luni. „Este un proiect important, care ne va asigura parţial consumul de energie electrică pentru instituţiile municipalităţii, respectiv sediul mare al Primăriei, dar şi pentru cele din Burdujeni şi Iţcani, la toate unităţile de învăţământ şi, dacă mai rămâne, şi pentru societatea de Transport Public Local, acolo unde vrem să promovăm şi un proiect de parc voltaic propriu” a declarat primarul Ion Lungu. Autorităţile administraţiei publice locale intenţionează să înfiinţeze un al doilea parc fotovoltaic sub Dealul Cetăţii de Scaun, acolo unde a funcţionat groapa de gunoi „Călău”. De asemenea, în plan este amenajarea a încă unui parc fotovoltaic la sediul Autobazei electrice a TPL, de pe strada „Căpitan Grigore Andrei” din Burdujeni-sat.