Microbuze electrice pentru Piaţa
angro şi în zona Mirăuţi
> „Venirea noilor autobuze
electrice pentru Zona Metropolitană ne dă posibilitatea să multiplicăm liniile
de transport” arată primarul Ion Lungu
În urma
solicitărilor primite din partea unor cetăţeni, un mijloc de transport public
de călători va trece şi prin Piaţa angro din Burdujeni, face cunoscut Ion
Lungu, primarul municipiului Suceava. Edilul-şef precizează că a discutat cu
reprezentanţii conducerii firmei Transport Public Local (TPL), drept care „se
va modifica traseul 23, care merge în „Lanişte”, astfel încât să treacă şi pe
la piaţă”. „Este o solicitare venită din partea cetăţenilor, care mi se pare
corectă” a subliniat Lungu. Conform şefului municipalităţii sucevene, de asemenea, având în vedere că recent a fost
finalizat noul pod de la Mirăuţi, la solicitarea unui agent economic, respectiv
a firmei Carpatis, care are peste 200 de salariaţi, o linie de transport va
trece şi prin zonă. „Venirea noilor autobuze electrice pentru Zona
Metropolitană, care, unele dintre ele, vor funcţiona şi pe teritoriul
municipiului Suceava, ne dă posibilitatea să multiplicăm liniile de transport,
în aşa fel încât să satisfacem toate cerinţele legate de transportul public. Prin
implementarea proiectului de transport electric, la nivelurile municipal şi
metropolitan, vrem să satisfacem dorinţele sucevenilor, să asigurăm un transport
de calitate, civilizat şi la un preţ suportabil” a spus Ion Lungu, primarul
Sucevei.