În jumătate de an
Douăzeci de cazuri de tuse măgărească
>
Afecțiunea este deosebit de
periculoasă pentru sugari și copiii mici, aceasta putând duce la complicații
grave și chiar la deces
> Imunitatea determinată de
boală nu este permanentă, ceea ce explică reinfectarea frecventă a unor pacienți,
informează DSP
În județul
Suceava, în primele 6 luni ale anului 2024 au fost confirmate 20 de cazuri de
tuseconvulsivă, dintre acestea 15 fiind înregistrate în mediul rural, iar 5 în
mediul urban. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, cele 5 cazuri de
tuse convulsivă din mediul urban au apărut la copiii sub 3 ani. În mediul rural,
10 cazuri de tuse convulsivă au fost înregistrate la categoria de vârstă 0-4
ani, 4 cazuri la copiii cu vârstă cuprinsă între 5-9 ani, iar un caz la
categoria de vârstă 10-14 ani. În ţară, în primul semestru al anului 2024 au
fost consemnate 417 de cazuri de tuse convulsivă, cei mai afectați fiind
nou-născuții și copiii din grupa de vârstă 1-4 ani. Înregistrate au fost şi
două decese, ambele la sugari, în județul Iași şi municipiul București. Conform
DSP Suceava, tusea convulsivă poate fi prevenită prin vaccinare în cabinetele
medicilor de familie. Schema de vaccinare a copiilor împotriva tusei convulsive
implică trei doze de vaccin hexavalent, administrate la vârsta de 2, 4 și 11
luni, urmate de un prim rapel la vârsta de 5-6 ani și de un al doilea rapel la
14 ani. Tusea convulsivă sau „tusea măgărească” este o boală acută infecțioasă,
cu contagiozitate crescută, produsă de bacteria Bordetella pertussis. Afecțiunea este deosebit de periculoasă
pentru sugari și copiii mici, deoarece poate determina complicații grave,
respectiv pneumonie sau encefalită și chiar deces. „Se estimează că imunitatea
determinată de boală nu este permanentă, ceea ce explică reinfectarea frecventă
a unor pacienți” se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei de Sănătate
Publică Suceava. în care se menţionează că august 2024 este „Luna naţională de
prevenire a bolilor transmisibile”, inclusiv a gripei.