În atenţia absolvenţilor
Ultima zi pentru obţinerea ajutorului
de şomaj sau a primei de angajare
> Acordată timp de jumătate de an,
indemnizația de șomaj este de 330 de lei pe lună, la angajarea cu normă
întreagă pentru mai mult de 12 luni absolvenţii au parte de o primă de 1.980 de lei
Doar până
pe 6 august pot „aplica” absolvenţii instituţiilor de învăţământ pentru
obţinerea indemnizaţiei de şomaj şi primei de angajare, informează Agenţia
Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava. Cei care încă nu s-au
înregistrat, o mai pot face la sediul AJOFM, cât şi la punctele de lucru din
teritoriu ale instituţiei, unde vor beneficia inclusiv de servicii gratuite de
informare, consiliere profesională, mediere a muncii, precum și de alte măsuri
de stimulare a ocupării. În cazul în care s-au înregistrat ca persoane în
căutarea unui loc de muncă, absolvenții pot primi, la cerere, pentru o perioadă
de jumătate de an, o indemnizație de șomaj de 330 de lei pe lună. De asemenea,
absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în
vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire s-au
înregistrat la AJOFM şi s-au angajat cu normă întreagă pentru o perioadă mai
mare de 12 luni, au parte de o primă de inserţie de 1.980 de lei. „Nu
beneficiază de indemnizaţie de şomaj, persoanele care, la data solicitării
dreptului, refuză un loc de muncă, potrivit pregătirii sau nivelului studiilor,
sau refuză, de asemenea, participarea la serviciile pentru stimularea ocupării
şi cele de formare profesională” se arată într-un comunicat de presă al AJOFM
Suceava. Pentru înregistrarea absolvenților ca persoane aflate în căutarea unui
loc de muncă necesare sunt actul de identitate, diploma de absolvire sau
adeverinţa cu data absolvirii, cât şi un curriculum vitae. Prin absolvent al
unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau
un certificat de studii, conform legislației în vigoare, în una dintre
instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal
sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile
legii.