Colectare digitalizată a
deşeurilor reciclabile
>
Fiecare apartament din Suceava va primi câte o cartelă de
acces la containerele ermetice pentru deşeurile din hârtie şi carton, deşeurile
metalice, deşeurile din sticlă şi deşeurile reziduale
> Suceava „este exemplu la
nivel de ţară” la gestionarea deşeurilor, cu 10 de platforme îngropate şi
semiîngropate, 100 de insule ecologice şi două centre de colectare prin acord
voluntar
Primăria municipiului Suceava a semnat două contracte pentru amenajarea
celor 100 de insule ecologice, informează edilul-şef Ion Lungu. Părţi sunt
Ministerul Mediului şi firma Perpetuum Impex Cluj Napoca, câştigătoarea
licitaţiei pentru furnizarea acestora. În cauză sunt 45 de insule ecologice de
tip I, de 1,1 mc şi 55 de insule ecologice de tip II, de 3 mc. Acestea vor fi
amplasate în zonele dintre blocuri, în vederea colectării separate a deşeurilor
din hârtie şi carton, deşeurilor metalice, deşeurilor din sticlă şi deşeurilor
reziduale. În cartierul Obcini sunt repartizate 20 de insule ecologice, în
„George Enescu”-28, în Zamca-9, în Centru-21, în Cuza Vodă I-5, în Cuza Vodă
II-11, iar în Cuza
Vodă III-6 bucăţi. În cartierul Iţcani asemenea dotări vor fi făcute pe
cheltuiala bugetului local, proiectul Ministerului Mediului fiind destinat locuinţelor
colective. Valoarea proiectului este de 6,89 de milioane de lei, firma cu care
Primăria a parafat contractul subsecvent urmând a furniza containerele ermetice digitalizate în termen de 30 de
zile. „Este vorba despre insule ecologice digitalizate, accesul făcându-se pe
bază de cartelă, după ce fiecare apartament va primi câte una. Mai facem un pas
înainte în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor. Suntem un exemplu la nivel
de ţară, cu cele 10 de platforme îngropate şi semiîngropate, facem un pas cu
100 de insule ecologice, în curs fiind şi amenajarea a două centre de colectare
prin acord voluntar. Sigur, o mână de ajutor trebuie să ne dea şi cetăţenii,
care trebuie să respecte regulile de colectare a deşeurilor reciclabile” a
subliniat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Finanţarea nerambursabilă
este obţinută în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), scopul
proiectului fiind creşterea gradului de colectare selectivă, trecerea la
colectarea pe fracţii şi aplicarea principiului „Plăteşte pentru cât arunci”. Operarea
insulelor ecologice digitalizate supraterane ar reveni asocierii dintre
societăţile comerciale Diasil Service şi Ritmic Com.