După marea recalculare
Nicio pensie micşorată în judeţul
Suceava
> Potrivit Casei de Pensii, 28.150
de pensii au la rămas la aceeaşi valoare, funcţionarii instituţiei fiind la
dispoziţia pensionarilor, pentru
clarificarea eventualelor nelămuriri
Nicio
pensie nu scade, informează Casa Judeţeană de Pensii Suceava. Aceasta chiar
dacă decizia de recalculare care a fost transmisă fiecărui pensionar este mai
mică în valoare decât ultima pensie, respectiv cea primită în luna august 2024. „În această din urmă situaţie, veţi primi, în
continuare, pensia cea mai mare, adică aceea pe care aţi avut-o anterior
calculării” se evidenţiază într-un comunicat de presă al instituţiei judeţene
sucevene. Potrivit acestuia, în cazul beneficiarilor de indemnizaţie socială
pentru care în decizia de recalculare este înscrisă o sumă mai mică de 1.281 de
lei, „cât reprezintă valoarea acestei indemnizaţii, în continuare beneficiarii
vor primi 1.281 de lei”. Conform sursei citate, aceste drepturi sunt garantate
de Legea nr. 360 din 2023 privind
sistemul public de pensii. Astfel, art. 144, alin (1), se stipulează că „în
cazul în care, în urma procesului de recalculare prevăzut de alin. (1) rezultă
un cuantum mai mic decât cel în plată sau cuvenit, se plăteşte pensia în
cuantumul cuvenit, şi aflat în plată anterior calculării, până la data la care
se va obţine un cuantum mai mare decât acesta, ca urmare a majorării valorii punctului
de referinţă”. „Funcţionarii CJP stau la dispoziţia pensionarilor, pentru clarificarea
eventualelor nelămuriri legate de decizia de recalculare a pensiei
dumneavoastră” informează Casa Judeţeană de Pensii Suceava. În judeţul Suceava au
fost recalculate 134.728 de pensii, dintre care 106.577 au crescut, 7.711 depășind
cuantumul indemnizației sociale de 1.281 de lei pe lună. Creșterea medie a pensiilor este de 24%,
28.150 de pensii rămânând la aceeaşi valoare.