12 august 2024

 

Mesaje înșelătoare cu privire la plata pensiilor recalculate

> Casa de Pensii atenţionează pe beneficiari să nu dea curs apelurilor telefonice prin care le sunt solicitate informaţii despre conturile bancare


Casa Judeţeană de Pensii Suceava face apel la beneficiarii serviciilor instituţiei să nu transmită date confidențiale în urma  solicitării telefonice a acestora de către persoane necunoscute. Pentru evitarea consecințele, CJP recomandă utilizarea exclusiv canalele oficiale de comunicare, semnalul de atenţionare survenind  informațiilor apărute în spațiul public, potrivit cărora funcționari ai caselor de pensii solicită beneficiarilor deschiderea de conturi sau datele bancare, după caz, în vederea efectuării plății drepturilor de pensii recalculate. Conform conducerii Casei Judeţene de Pensii Suceava, comunicarea cu beneficiarii se face doar prin mijloacele oficiale, datele de contact fiind cele afișate pe site-ul instituției. „Casa Națională de Pensii Publice și casele teritoriale de pensii sunt preocupate în mod permanent de securitatea datelor personale ale beneficiarilor, cât și de siguranța plăților efectuate către pensionari. Drepturile de pensii se achită în conturi bancare numai în situația în care beneficiarii solicită acest lucru, sens în care depusă obligatoriu este cererea tip eliberată de instituția financiar-bancară respectivă” se reliefează într-un comunicat de presă al Casei Judeţene de Pensii Suceava.