După modificarea caietului de
sarcini
Licitaţie cu repetiţie pentru
intrarea pe Ruta alternativă Suceava-Botoşani
> „Va fi executat un sens giratoriu normal,
clasic, aflat pe porţiunea Rutei alternative care duce de la Sala sporturilor la
Podul Unirii” a declarat primarul Ion Lungu
În perioada următoare vor fi scoase din nou la licitaţie lucrările
pentru amenajarea sensului giratoriu de la intrarea pe Ruta alternativă
Suceava-Botoşani. Aşa informează Ion Lungu, primarul municipiului Suceava,
potrivit căruia conţinutul caietului de sarcini pentru obiectivul de investiţii
de la intersecţia străzii „Apeductului” cu Calea Unirii şi strada „Traian Vuia”
a fost modificat, optându-se pentru o variantă simplificată a acestuia. „S-a făcut o variantă mai simplificată a
acestui sens giratoriu, deoarece am avut licitaţii de trei ori şi nu s-a
prezentat nimeni. S-au impus unele modificări, dar am finalizat proiectul care
presupunea lucrări foarte mari, inclusiv de mutare a stâlpilor de iluminat
public, şi de aceea s-a întârziat” a spus edilul-şef sucevean. Până la această
dată organizate sunt trei sesiuni de depunere a ofertelor, însă la licitaţiile
în cauză nu s-a arătat interesată vreo firmă care să facă lucrările. Prima
licitaţie a fost ţinută pe 4 ianuarie 2023, la o valoare de 3,57 de milioane de
lei fără TVA, iar cea de-a doua a avut loc pe 15 martie 2023, pentru o aceeaşi
valoare a contractului. Deoarece niciun constructor nu s-a prezentat cu vreo
ofertă, Consiliul Local a aprobat majorarea până la 4,23 de milioane de lei
fără TVA a investiţiei, procedura de licitaţie fiind reluată. „Va fi executat
un sens giratoriu normal, clasic, aflat pe porţiunea Rutei alternative care
duce de la Sala sporturilor Podul Unirii” a declarat Ion Lungu, primarul
municipiului Suceava, reamintind că între timp s-a dat în folosinţă podul de pe
strada „Mirăuţi”, pentru varianta de trafic uşor din Centru până la Podul
Unirii. Ruta alternativă Suceava-Botoşani are circa 4 km, plecând pe strada „Apeductului”,
de la intersecţia cu Calea Unirii şi strada „Traian Vuia”, trecând pe lângă
bazinele de decantare ale ACET, peste Pârâul Cetăţii, continuând cu Podul Unirii
peste râul Suceava- mergând pe strada Energeticianului, strada betonată de
lângă Termica, traversând calea ferată, pentru a ieşi pe strada „Traian
Popovici” şi a ieşi pe DN 29, în dreptul fostei Avicola Plopeni.